Istoric

Cel de-al doilea capitol a istorisirii prezită perioada de administrare a locului de către  familia Obrenovici și controversata poveste de dragoste dintre domnitorul Alexandrul Ioan Cuza și Maria Obrenovici, nora pricipelui Efrem.

Familia Obrenovici în frunte cu principele Efrem, contribuie considerabil la dezvoltarea moșiei și construiesc în anul 1842 biserica „Înălţarea Domnului“, care pănă în zilele noastre viețuieste pe o colină însorită a Bărăganului, fiind încadrată în lista monumentelor istorice din România.

Familia Obrenovici se mărește odată cu nunta lui Miloș, fiul principelui, cu Maria, fiica lui Costin Catargiu din Iaşi, în vârstă de doar 20 ani.  În anii ce urmează Maria devine amanta domnitorului Alexandru Ioan Cuza și mamă a doi copii împreună cu acesta. Alexandru (Sasa) şi Dimitrie, copii celor doi amanți vor fi adoptaţi de Doamna Elena Cuza.

Câțiva ani mai târziu, în anul 1854 Maria îi dăruiește lui Milos primul său moștenitor, pe Milan Obrenovici, care în anii ce urmează devine regele Serbiei.

La doar doi ani după nașterea nepotului sau Milan, principele Efrem Obrenovici moare și este îngropat în locul pe care el l-a clădit, în naosul bisericii  „Înălţarea Domnului”.

Moștenitorii lui Efrem Obrenovici încheie cel de-al doilea capitol și dau naștere intrigii poveștii satului Manasia, când o vând fostului ministru de externe al Bulgariei, Ion Hagianoff care va locui aici împreună cu soţia, franţuzoaica Marie-Claire Hagianoff şi cu fiul lor, Nicolae.

Familia Hagianoff oferă satului Manasia o perioadă prosperă în evoluția sa și pun pe harta Romaniei, un important obiectiv de patrimoniu, Domeniului Manasia.  În cei 69 ani în satul Manasia, Ion Hagianoff și ulterior, fiul sau Nicolae, ridică în zonă biserica parohială, școala sătească, monumentul eroilor, căminul cultural, primăria, hanul și actualul conac.

Punctul culminant al poveștii este determinat de construcția impresionantului conac, între anii 1899 – 1900, în stil eclectic cu elemente de Art Nouveau, care ulterior va prelua numele „părinților săi”, Hagianoff.  La 14 ani după ridicarea conacului, Ion Hagianoff dezvoltă fabrica de cărămizi și întregește domeniul cu crama construită integral din cărămizile produse la fabrica familiei.

După moartea lui Ion Hagianoff în 1919, fabrica trece în proprietatea fiului său Nicolae, care o va administra singur până în anul 1923 când se asociază cu Ferdinand Koska, proprietarul unei fabrici similare din București, astfel încât produsele fabricii din Manasia să fie desfăcute în depozitele din București ale lui Koska.

Fabrica de cărămizi și țigle din Manasia se transformă în anul 1935 în societate pe acțiuni sub denumirea Fabrica de Cărămizi și Țigle Nicolae Hagianoff & Ferdinand Koska SA. Pe cărămizile și țiglele produse aici apare sigiliul Koska & Hagianoff. Fabrica înregistrează un apogeu al producției în anul 1938, când încep să producă și diverse ornamente pentru casele țărănești, printre care și renumitul cocoș care se amplasează până în zilele noastre pe acoperișuri, care devine și un simbol important al fabricii.

Între anii 1923 – 1937 satul Manasia este întregit prin construcția unei școli, a primăriei noi și a „Monumentului eroilor căzuți în Primul Razboi Mondial”, construcții ce sunt plătite integral de către familia Hagianoff.

După cel de-al doilea Război Mondial, proprietățile familiei Hagianoff sunt confiscate abuziv de regimul comunist. Se încheie astfel o perioadă istorică însemnată pentru trecutul comunității din Manasia. Urmează anii de declin ai proprietății, timp în care familiile localnicilor au putut folosi domeniul pentru educația și creșterea copiilor, în cadrul grădiniței amenajate în actualul conac Hagianoff.

În anul 1945 fabrica își schimbă numele devenind astfel Fabrica de Cărămizi și Țigle din Urziceni SA. La 3 ani după redenumire este naţionalizată, fiind încadrată Centralei Industriale a Ceramicii și Materialelor de Construcție din București iar producția este mutată la noul amplasament din partea de nord-est al Municipiului Urziceni. Clădirea fabricii vechi, ridicată de către familia Hagianoff își inchide porțile definitiv.

Cărămizile produse la fabrica din Manasia vor fi mai tarziu utilizate în construcția celei mai mari clădiri administrative pentru uz civil din lume, Palatului Parlamentului.  Fabrica de cărămizi, cu o istorie de aproximativ 100 de ani este abandonată și ulterior demolată.

Ariadna Löwendal Dănilă, fiica actriţei Irina Dall (Löwendal) şi nepoata marelui artist George Löwendal cumpără domeniul și îl restaurează treptat cu ajutorul unei echipe de profesioniști formată din arhitecti, constructori, designeri și scenografi condusă de soțul doamnei Löwendal Dănilă, restauratorul Dorin Dănilă.

Doamna Ariadna Löwendal Dănilă creionează designul și decorează fiecare cameră a conacului cu piese de mobilier și accesorii elegante, fiecare cu povestea sa, cumpărate din cele mai bune magazine de antichităti din România și străinătate, total pentru a reda gloria și eleganța de odinioară.

Astfel începe un alt capitol al poveștii.  Fiecare eveniment organizat la Domeniul Manasia ne ajută să o continuăm. Hai să scriem împreună următorul capitol!