Dejun cu Moș Crăciun|duminică, 18 decembrie

[:ro]

Moș Crăciun vine mai devreme la Domeniul Manasia, spre bucuria celor mici.

 

În vreme ce pe părinți îi așteptăm cu un meniu complet nou semnat Chef Alexandru Iacob, copiii vor putea profita de prezența lui Moș Crăciun. Pentru fiecare mic participant la ultima ediție Dejun la conac a anului, vom avea câte un cadou sub brad. Aceștia vor putea chiar să fie protagoniștii unei ședințe foto în foyerul conacului.

În mansarda conacului va avea loc reprezentația spectacolului de teatru “Băiețelul care și-a dorit să ningă” adusă la Domeniul Manasia de Teatrul din Pod. Piesa este un spectacol pentru juniori cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani, în cadrul căreia atât cei mici cât și părinții lor sunt invitați să se implice participativ în derularea acțiunii. Este o piesă de teatru senzorial, o abordare creativă și plină de energie, ce urmărește a-i învăța pe copii despre mediul înconjurător prin interacțiunea cu povestea, mediul și oamenii.

Teatrul din pod


MENIU


 

APERITIV

Terina de foie gras, foietaj crocant, jeleu de portocale cu flori de hibiscus, pere cu aromă de anason și migdale coapte

PRIMUL PREPARAT

Ou poșat cu piure de ceapă caramelizată, spanac și cartofi crocanți

FEL PRINCIPAL

Piept de bibilică, hribi, ceapă verde, varză Brussels, sos demiglace

DESERT

“Sacher torte” cu înghețată de vanilie


MENIU COPII


 

SUPĂ

Supă cremă de legume cu crutoane aurii

FEL PRINCIPAL

Pulpă de rață confit și piure de cartofi

DESERT

“Sacher torte” cu înghețată de vanilie


Tariful pentru Dejun la conac este de 180 lei pentru adulți și 60 lei pentru copii. Numărul de locuri este limitat, iar accesul posibil doar pe bază de rezervare.


contact@domeniulmanasia.com | (+40) 744 378 888.

 [:en]

Moș Crăciun vine mai devreme la Domeniul Manasia, spre bucuria celor mici.

 

În vreme ce pe părinți îi așteptăm cu un meniu complet nou semnat Chef Alexandru Iacob, copiii vor putea profita de prezența lui Moș Crăciun. Pentru fiecare mic participant la ultima ediție Dejun la conac a anului, vom avea câte un cadou sub brad. Aceștia vor putea chiar să fie protagoniștii unei ședințe foto în foyerul conacului.


MENU


 

FIRST COURSE

Terina de foie gras, foietaj crocant, jeleu de portocale cu flori de hibiscus, pere cu aromă de anason și migdale coapte

SECOND COURSE

Ou poșat cu piure de ceapă caramelizată, spanac și cartofi crocanți

MAIN COURSE

Piept de bibilică, hribi, ceapă verde, varză Brussels, sos demiglace

DESSERT

“Sacher torte” cu înghețată de vanilie


MENIU COPII


 

SOUP

Supă cremă de legume cu crutoane aurii

MAIN COURSE

Pulpă de rață confit și piure de cartofi

DESSERT

“Sacher torte” cu înghețată de vanilie


Tariful pentru Dejun la conac este de 180 lei pentru adulți și 60 lei pentru copii. Reservation only.


contact@domeniulmanasia.com | (+40) 744 378 888.

 [:]

No Comments

Post a Comment